marți, 20 octombrie 2009

Pestera Ursilor Jud Bihor




Pestera Ursilor este cea mai spectaculoasă din punct de vedere fosilifer. Se găseşte la marginea satului Chişinău, comuna Pietroasa, judeţul Bihor. Peştera a fost descoperită în anul 1975, ca urmare a deschiderii artificiale a golului subteran în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului în cariera de la Chişinău. În puţul deschis a coborât minerul Traian Curta care a parcus galeria  de acces până la Sala Mare. Prima exploatare completă a fost realizată la 20 septembrie 1975 de către cercul de speologi amatori "Speodava" din oraşul dr. Petru Groza. La16 iunie 1980, peştera intra în circuitul turistic al ţării ca cea dintâi cavitate subterană amenajată la nivelul tehnicii mondiale. Recunoscându-se valoarea excepţională a peşterii, cercetătorii geologi din Bucureşti şi Cluj-Napoca, în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, mineri din Maramureş, muncitori din oraşul dr. Petru Groza şi din Oradea, un specialist în corpuri de iluminat din Timişoara au colaborat şi au realizat, la Peştera Urşilor amenajările turistice, luând în acelaşi timp măsuri specifice de protecţie.  La intrarea în peşteră s-a construit un frumos pavilion cu trei etaje, cuprizând casa de bilete, sala de aşteptare, un muzeu speologic şi ghişeu cu obiecte artizanale, cărţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu